Prin zambet transmit bucuria, cu dragoste multa daruiesc fericirea, lumina imprastii pe unde pasesc…savoarea, frumusetea, magia universului caut, ma contopesc pe aripa gandului….cu buzele sufletului gust in tacere bucati spre trebuinta, calatoresc pe aripi de zefir si impart iubire cu sclipiri din stele. Sunt eu un mic trecator care gusta frumusetea florilor, copacilor….culorile curcubeului si se bucura de continua schimbare a peisajului ceresc desenat uneori in puful norilor…BUCURIE.



Logare.

vineri, 26 noiembrie 2010

Doruri

Doi ochi negrii ca de mărgean
Zâmbeşte prinţesă, tata-i la geam,
Lasă tristeţea uită de ea
Ţine în braţe doar dragostea mea.

Picuri de lacrimi boabe-n exil
Scurse din inima unui copil –
Urme pe drumuri vârteji mă cuprind
Dorul tău azi e dor suferind.

....................................................

Povestea e spusă, s-a terminat
Tata-i în ceruri nu m-a luat,
Rătăcitoare amintiri s-au risipit
În umbrele teiului ce-a adormit.

În dar doar mireasma rămâne în nor,
Se scurge în ploaie şi-n trecător –
Acum sunt doar vise ce nu le-am uitat
Din clipe frumoase fă un palat.

Zâmbeşte prinţesă, fiindcă-i uşor
Din lacrimi răzleţe fă un pod,
Doruri, zâmbete sub fald de lumină
Cunună azi florilor din gradină.

joi, 25 noiembrie 2010

Fluture printre frunze

Strig toamnei să-mi lase nemişcată frunza,
Podoabe pe ramuri lipite să steie –
Fluturaşi de frunze să poarte pânza
Un licurici amorţit încet – scânteie.

Ocean de culoare sub pleoape de crengi,
Maluri de noapte se apropie în dungi
Roşu e cerul zid de speranţe închise
Porţi unde iarna bate în ropote seişe.

Lumina străvezie sub văl de noapte
Opreşte nisipul clepsidrei cu şoapte,
Inchide uşa, şterge urmele paşilor -
Grăieşte clar cuvintele rugăciunilor…

joi, 18 noiembrie 2010

Aştept

Aştept cu nerăbdare versul şi ziua unui nou început,
Parfumul frunzelor culese primavara drept tribut
O îmbrăţişare caldă pentr-o universală iubire –
Roze din săruturi roşii şi-o rugaciune cu mulţumire.

Aştept cu nerăbdare luna să se arate-n noaptea misterelor,
Să intre graţioasă sub cupola luminoasă a stelelor
În şoaptă cântându-mi povestea universului ceresc
Legănându-mă-n poală, prinsă-n vraja unde vise cresc.

Aştept cu nerabdare cântul şi foşnetul rotundului pământ
În cântecul viorilor să curgă doar izvoare … ascult
Clopote de crini împrăştie parfumul din cuvânt,
Şi rima versului îmbrace sfera toată în veşmânt.

luni, 15 noiembrie 2010

Inima unui trecător

printre lacrimi durerea cioplea feţe
chipuri ce au fost odată zâmbăreţe,
acum adună boabe răzleţe
păreri de rău şiruri…

rămas bun la oameni – gânduri…
cunună de lumină deasupra munţilor,
desene pe cer din aripa norilor
şi drept podoabă -  fluture de soare.

dar din inima unui trecător
ce urcă scara spre cer
străbătând albastrul sclipitor
prins în dansul razelor de lumină.

oaza de linişte se aşterne
deasupra voastră doar soarele –
mai fură o sărutare drept pecete
sădind în inimi căldura…iubirea.

rămas bun – trecător prin lume
ştiu că-mi va fi dor fără tine,
însă am să-nec amarul plângând
căutând în mine vers din vers bătrân.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Din inimă de mamă

Un trandafir ţi-am prins în părul blond
şi în parfum învaluit-am cerul drept cadou
azi din stele înşirat-am mici mărgăritare,
iar din potir ţi-am dat doar soare.

Înmoaie-ţi trupul, îmbracă-l în parfum,
iubeşte timpul ce trece peste frunte,
împarte cu mâni-lea-mândouă culoarea
din inimă de mamă pe frunze lasă boarea.

O urma zăresc pe-atimpului aripă
în zare cuvântul mai stă o clipă,
fiindcă e lumina-n întuneric
şi poarta deschisă celui vrednic.

vineri, 5 noiembrie 2010

Poeţii cad pe drum din doi în doi

Aripi albe povestesc în vers rămas bun –
Ai plecat urmele tale, umbre pe drum
Şi te-ai dus în răsărit, când stelele se sting
Pe feţele oamenilor lacrimi se preling.

Poeţii cad pe drum din doi in doi…
În zi de toamnă ai plecat de la noi
Lacrimi ce ard pe feţe încet se sting
Glasul tău şi poezia mă ating.

Azi plânge tot poporul românesc
Cu versul tău pe buze – liniştea trăiesc.
Havuzele-nnoptate mai cântă dorul tău
Şi-n noaptea fermecată ne spune: ,,eu sunt eu”.

Lacrimi prinse-n dulce vers ne cuprind,
Toate lumânările se aprind
Să-ţi lumineze astăzi calea
Rămâne în urmă – amintirea.


            Poezie dedicată  unui mare poet contemporan, Adrian Păunescu. Versurile lui trăiesc prin cântec, zboară deasupra noastră amintindu-ne că poezia şi dragostea de ţară nu moare niciodată.

joi, 4 noiembrie 2010

Cine?

cine nu ştie să iubească cerul
nu cunoaşte locul unde dansează visul.
cine nu caută oaza de linişte
rătăceşte, fiindcă poate nu ştie cine e.

cine evită pasiunea uită să iubească.
vârtej de emoţii îi năpădeşte trupul
soarele nu mai intră în casă,
lumina se pierde după perdeaua trasă.

cine nu caută harul moare
se stinge precum o lumânare.
răbdarea îngheaţă în tăcerea nopţii
şi arde câte puţin în răsăritul dimineţii.

cine nu fură o sărutare, adoarme,
prins în somnul timpului se pierde.
cine nu doreşte visul – plânge
în plasa păianjenului singur ajunge.

În dangăt cristalin

Trăita-i în lume citind cuvintele buzelor,
Cu întrebări neobosite ai adus zâmbete,
Cu palmele goale ai înfrumuseţat oameni
Sub privirile stelelor ai ascultat asemeni.

Din înaltul albastru priveşti acum la noi
Rămas bun de la oameni şi grădina cu flori.
Azi urci în dangăt cristalin scara ce duce la cer
Învăluită în lumină şi poate în mister.

Urcare lină şi un salut – buchete de flori
Din lacrimi perle înşir pe fir, dar multicolor,
Din frunze străvezie rochie de toamnă
Durerea ...acum n-o mai simţi – micuţă doamnă.

Tablou

Prinsă-n imagini şi vise precum un tablou,
Cuibărită-n camera goală fără ecou
Aştept învăluirea braţelor cu aplomb –
Pe tine zefir zburdalnic acum să te schimb.

Caut bâjbâind poate, inima ce tace
Culcată-n pământul rece ascult timpul – trece.
Tremur, lacrimi din pietre, pe buze un cânt
Rătăcitoare vise cu fruntea-n pământ.

Goliciunea adună pe trup răcoarea
Firişoare săgeţi fine, le simt culoarea
Picură-n cupa pielii nectar din brumărea,
Dorinţa aprinsă…licăreşte amintirea.

luni, 1 noiembrie 2010

Mângâierea lunii

mă leagănă în palmă luna
strângându-mă la piept ,
lumina albă mă înconjoară
şi-n şoapte-mi spune:,,Te iubesc”.

te iubesc şi eu luna mea,
fiindcă în noaptea nopţilor eşti mama mea.
te iubesc atunci când sunt supărată
mângâiere-mi dăruieşti mai mult ca niciodată.

e noapte şi-mi caut cărare
prin lungi neterminate coridoare.
trăiesc rătăcită între stele,
iar tu-mi veghezi cu siguranţă urmele mele.

în palmă azi aşez un vers
şoptindu-ţi la ureche noul demers,
parfum de roze drept cunună
să şti,  mereu…suntem împreună.

din vise culeg litere buchete,
cu vârful condeiului le fac pachete.
în şoapta rimelor scriu rânduri
scăldate-n capete – nori tulburi.