Cerne cerul boabe

Azi adun biluţe scânteietoare în palme,

Privesc copleşită darul ceresc cum cerne

Scurgându-se încet printre degete se topesc,

Fiindcă căldura trupului meu le copleşesc.

Rămân doar urme umede, palmele-mi răcoresc

Imaginea lor frumoasă e tot ce-mi amintesc…

Cerne cerul peste mine scânteietoare boabe

Şi-mi ţese o nouă poveste în hăinuţe albe.

Azi ţi-aş spune în şoapte ce-mi frământă visul,

Unde-mi poartă noaptea gândul, ascultând ecoul –

Ce încântare dulce simţi în rugăciune,

Mintea se înalţă pe aripile bune.

Licurici de gheaţă

Dincolo de coajă ţâşneşte seva

Viaţa curge hrănind crengi îngheţate,

Podoabe de zahăr stau aievea

Strălucind, licurici singuri în noapte.

Ninge, liniştea îngheţată dansează –

Croind vântul aşează troiene, desenează

Puzderia de licurici roieşte uşor

Îmbracă pământul scânteind sclipitor.

Dincolo de trupuri domneşte lumina

Stăpâna lumii acum îşi caută vina

În piept inima freamătă de culoare,

Fiindcă iarna azi a aşternut o floare.

Stea de gheaţă, floare alba de iarnă

O umbră tremurândă în noaptea-ntârziată

Sclipeşti eşti rece şi totuşi frumoasă –

Ascult ecoul  cu mistere…sunt friguroasă.

Simţuri mozaic

plutesc deasupra norilor de puf

lumina aşează hăiniţă albă

simt culoarea albastrului

privesc înălţimile golaşe

aura învăluie lucrurile,

verdele îmbracă viaţa.

sună un clopot,

bate la porţile cerului

aripi albe de îngeri –

se arată

învăluind călătorul.

sub pleoapa cerului

ochiul plânge…

săgeţi piezişe, pământul –

împunge.

treziţi-vă gustaţi culoarea,

primiţi darul Divin,

lăsaţi-vă purtaţi

pe cozi de curcubeu…

bucuraţi-vă.

iubiţi necuprinsul

înălţaţi-vă în vise,

purtaţi de lumină

face-ţi daruri…

dăruiţi iubire.

împrăştiaţi seminţe

gustaţi fericirea…

ce bucurie!

            *

zâmbet de copil

mânuţe gingaşe,

căpşor cârlionţat

ce-şi scutură pletele.

jocul, zăpada,

râsete, chiote…

bucurie,

inimă caldă

zbor de păsări îngheţate

steluţe puzderie,

roiesc…

aşternut moale

dăruiesc.

*

o lacrimă se prelinge,

inima plânge

dor de tine,

mă cuprinde.

hoinăresc printre crengile

nude…

trupul se scurge uşor

timpul cerne nisipul

clepsidrelor.

trosnăie ramura

strident –

tu esti absent

teama mă-ndeamnă

opulent…

Vântul ne-ndeamnă poetic

Înălţaţi-vă oameni în dimineţi de iarnă,

Gustaţi muguri verzi când e primăvară

Soarele să vă încălzească în zi de vară,

Iar toamna gustaţi rodul din pâinea caldă.

Plutiţi lin  pe aripi  de vise curate –

În liniştea nopţii gândul ascultă şoapte.

Simţi-ţi înălţarea în dansul de-ntuneric

Cu vântul ce adie grăind clar, poetic.

Din lumea reveriilor ascunse-n astre

Vă dezvălui povestea hotarelor de rai

Unde iubirea îmbracă gândurile voastre –

Pe-un vânticel bucuria păşeşte ca…un crai.

Lacrimi… rămas bun

Doi ochi albaştri azi şi-au închis pleoapele

S-au culcat lăsând în urmă dorul oamenilor.

Oare cine-o să mai spună: ,,Ce faci tu copilă”?

Oare cine-o să aibă răbdarea ascultărilor?

Lacrimi pe feţele celor ce l-au iubit,

Lacrimi sub pleoapele celor ce l-au urmat,

Lacrimi boabe răzleţe şi pentru cei ce-au râs,

Lacrimi, petale de roze albe…noul alaş.

O zi în care ne-au îngheţat de tot zâmbetele –

Cuvintele lui ne-nvăluie încă trupurile.

Plângem la căpătâi în haine-ntunecate

Tăcerea ne cuprinde stând cu capetele plecate.

Havuzele-nnoptate cântă în noapte păreri de rău

Sub cupola stelelor se-nalţă la cer un suflet.

Aripi albe şi-au deschis ultimul pamflet –

Zâmbiţi dragilor pentru ultima dată – fără frâu…

Rămas bun din paşii ce-şi muta cărările,

Din ochii albaştri…rămân amintirile

Frumoase mărgăritare la hotarul tăcerilor,

Comori presărate din palmele visurilor.