Acasă

Nu te simți iubit, singuratic visător… și totuși ai plâns

pentru o iubire pierdută cândva în brațe m-ai strâns –
o ghirlandă de amintiri, bijuterii ce ne înconjoară...
e totuși iarnă albă acum , e frig tăios afară.

 

Mi-ai așteptat îmbrățișarea învăluit în gânduri,

ai cules din aminitiri un cuib de rânduri
și-ai așezat în inima mea doar regăsirea –
din dor cu dor mi-ai pus pe buze doar iubirea.
 
Acum șoptește-mi la ureche că sunt ,,acasă’’,
când lacrimile dor ți-am fost mireasă,
aripi de zefir mi-au desenat pe cer culoare…
curcubee ce cântă doruri și dulcea visare.

 

Trupul te caută

Fiecare picătură din mine ți-a îmbrățișat iubirea,
iar pieptul a gustat cu buzele mierea și fericirea;
strânge-mi inima în palmă, e tristă curată,
însă se scurge mai mult ca niciodată.

 

Când ești stăpânul meu, sufletul se zbate –

prins în răsăritul dimineților o rază răzbate
și trupul te caută cu aripile întinse spre nori,
fiindcă simte căușul de liniște ce-i dă fiori.

Pașii tăi…

În templul liniștii mele e MAMA,

un soare prins în ajur de stele
ce gustă simfonia de lumină – anima
ca un pui legănat ce-și scutură pletele.
 

Acum vreau să-ți spun că: ,,te iubesc’’

mi-e dor în fiecare zi de ochii ce zâmbesc,
de parfumul ce-l simt în brațele tale
și da, mi-e dor de pașii ce trec agale.

Veșmânt al liniștii

Zâmbetul din palmele mamei e ajur armonios,

bucurie și lumină presărat în trupul curios –
daruri ce vibrează din cuvinte simple, duioase
e freamăt de inimi răspândit în daruri frumoase…
 
Țesătură fină din cuvinte alese îmi coase
picături magice cu drag presară în case,
e zâna bună; inima-mi tresare prinsă-n cânt –
Da, e – MAMA ce-mămbracă-n al liniștii veșmânt.

 

Psihoze

Răsună pribeag dorul, îi simt din nou fiorul

E un chin, uneori aș vrea să-ți cer ajutorul –
Să dorm tăcută pe-alte nisipuri plutitoare-n castel,
Când sângele creionează schițe în noul pastel.

 

E un veșnic tablou ce locuiește simplu în mine

Când amintiri se topesc din gheața trupului…aline –

Sunt rătăciri ce își caută ceasul înserării,
Nemuritoare acorduri ascunse-n fundul zării.

Mă preling stingheră în noaptea tăcută
Căutând o poveste, gustată, știută…
Acum nu mai sunt havuza-nnoptată
Ce-ascultă durerea veche cântată…

Tăcere… sunt femeia, felină cu ochi stranii

Ce-așează simple linii în aureola lunii –
Respirând pitită parfum suav de roze,
Desene, schițe…însângerate psihoze.

Dor frământat în mi și mi de cuvinte,

Ajur de stele, petalae mici veșminte –
Un copil ce doarme legănat de îngeri
Ce-și adună în palme suave plângeri.

Neputința de a spune ceva

Tremurul meu n-a coborât singur din vis,

îți simt mângâierile târzii și simplul demers
sunt tot ceea ce sunt - parfum desuet,
fiindcă curgi prin mine…sângele fierbe-n duet.

 

Neputința mea se ridică din cenușă,

se revarsă și renaște dintr-o roză ascunsă;
e miezul desfrunzit de atingeri cercetașe –
veșmânt din miresme calde, buclucașe.

Un pumn de culoare pitit între iubiri târzii

când se lasă noaptea sfeșnice – stele…iluzii
scapără ușor sub cupola de catifea
prezent sau trecut, urme ce le simt adesea.

Cu taina îmbrăcată-ntr-un simț necuprins

pășesc în miezul căutărilor cu sângele aprins
și nu știu dacă e secret sau dorință –
ard totuși…ca un rug aprins din întreaga ființă.