Lacrimi… rămas bun

Doi ochi albaştri azi şi-au închis pleoapele

S-au culcat lăsând în urmă dorul oamenilor.

Oare cine-o să mai spună: ,,Ce faci tu copilă”?

Oare cine-o să aibă răbdarea ascultărilor?

Lacrimi pe feţele celor ce l-au iubit,

Lacrimi sub pleoapele celor ce l-au urmat,

Lacrimi boabe răzleţe şi pentru cei ce-au râs,

Lacrimi, petale de roze albe…noul alaş.

O zi în care ne-au îngheţat de tot zâmbetele –

Cuvintele lui ne-nvăluie încă trupurile.

Plângem la căpătâi în haine-ntunecate

Tăcerea ne cuprinde stând cu capetele plecate.

Havuzele-nnoptate cântă în noapte păreri de rău

Sub cupola stelelor se-nalţă la cer un suflet.

Aripi albe şi-au deschis ultimul pamflet –

Zâmbiţi dragilor pentru ultima dată – fără frâu…

Rămas bun din paşii ce-şi muta cărările,

Din ochii albaştri…rămân amintirile

Frumoase mărgăritare la hotarul tăcerilor,

Comori presărate din palmele visurilor.