Cu ochii deschişi azi gust visul tău, cu inima toată încerc să-ţi transform rănile în petale de flori. Nu-mi spui nimic, taci închis, inima-ţi plânge-n tăcere, gânduri te macină mărunt…e linişte, o linişte covârşitoare...ninge încet, fulgii-mi par ajur dantelat în decor.
Statuia din parc e prinsă-n peisaj, e acel ceva…un punct de plecare unde pictorul a început să traseze liniile fine, decorul e încremenit în liniştea de piatră şi parcă întunericul e totuşi străveziu, fiindcă cineva a proiectat steluţe de lumină.
Prinţesa ta a început să cânte… Cu degete îngheţate aşează toată dragostea pe corzile unei viori. Copacii şi-au scuturat podoabele, au tesărit la auzul cântecului. Arcuşul se mişca încet, fiecare notă era magică, fiecare atingere forma un tot…un mănunchi plin de energie care însufleţea tabloul.
Noaptea se aşterne uşor, nori de puf strânşi în jurul unui rotund de curcubeu, iar în interior lumina albă oferită cu toată dragostea…Luna plină de mister sta de strajă la porţile cerului…Priviţi şi vă bucuraţi!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu