Dăruiţi mici zâmbete vesele!

Neîncrederea în forţele proprii este rezultatul rătăcirilor, amarul scârbelor şi al neputinţelor noastre se revarsă peste noi atunci când deznădejdea are loc de cinste în inimile noastre. Rugăciunea minţii e arma ce alungă deznădejdea, e liniştea de care avem nevoie.

Mulţumeşte când deschizi pleoapele dimineaţa, bucură-te fiindcă viaţa este un miracol, zâmbeşte, imaginează-ţi că-ţi întinzi aripile şi te înalţi deasupra norilor de puf. Oceanul albastru e plin de frumuseţe, fiindcă soarele dăruieşte mici firişoare de aur pământului, lumina lor străluceşte şi dă viaţă, e hrană pentru noi şi pentru minunatul pământ. Plutiţi legănaţi în puful alb, transformaţi firişoare de soare în iubire, presăraţi-le peste oameni, praful magic să cuprindă pământul.

Din izvoare de munte sorbiţi apa cristalină, ascultaţi cântul lor; ritmul bate aceeaşi măsură …măsura din inimi. Freamătă izvorul străbătând printre pietre, freamătă pădurea uşor printre frunze, freamătă câmpul plin de culoare…freamătă omul chiar de-i răcoare. Visaţi, căutaţi armonia din voi, fiindcă atunci când fericirea îmbracă inima omului trupul străluceşte şi dăruie iubire.

Vechile amintiri proprii fiecărui individ par mici piese rupte din portativul timpului. Le auzim freamătul uneori în surdină…a trecut timpul peste ele, însa vor rămâne pitite undeva într-un colţişor de inimă. Trăim emoţii psihice uneori chiar fizice vizavi de ele, însa ne bucuram fiindcă fac parte din firul vieţii noastre…am învăţat trecând prin valul învolburat sau prin lumina bucuriei, iar acum suntem datori să mulţumim doar.

Azi căutaţi să dăruiţi lumii un lucru mic, “ceva” rupt din inima voastră, lucrurile alambicate nu sunt necesare, nu au inimă… Dăruiţi mici zâmbete vesele!