Oare cine-mi poate spune de ce simt că-ţi cunosc inima, oare cine are răspunsul din cărţile viselor, zborul meu rătăcitor din fiecare noapte sunt doar mici căutari fără final?...
Luna sfeşnicul meu viu ce-mi scaldă în lumină trupul şi-mi dăruieşte o ploaie de steluţe în fiecare noapte are răspunsul?...Nu ştiu însă-mi încântă şi-mi însoţeşte visul. O lacrimă-mi lasă urme ce ard obrajii. Mereu întrebari ce-mi prind gândurile în mreje – zbor căutând, mă pierd prin încântătorul univers, freamătul pare nota unei inimi imense:,,pământul”. Ascult, bate ritmul meu; păcat că oamenii nu ştiu să zboare, nu pot gusta frumuseţea dincolo de fizic…e încântătoare.
Păsări stelare însoţesc zborul, sonata din inimile lor e izvor ce susură…timpul. Durerile aşezate în cutiuţa secretelor stau cuminţi, fiindcă sunt copleşite de frumuseţe. Dorul e rana, e fântâna de unde boabele se preling printre gene. Nu le pot controla, ele curg din inimă.
Aş vrea să cuprind pământul în braţe, să-l aşez într-o oază de linişte plină de iubire, să culeg din el ura, să culeg răutatea, să culeg colţii fioroşi de ajder care muşcă mereu…sa-i ascund dincolo de lume şi să-i înlănţui pe veci. Oamenilor să le pun doar zâmbete în inimi, mărţişoare împletite din culoare şi iubire. Mărţişoare de dragoste în alb şi roşu, iubiri făurite în cântecul clopoţeilor albi…mici şi gingaşi ghiocei.
Răsună cântec din cupe de flori, primăvara şi-a trimis vestitorii să bucure, ascultaţi în ureche cântecul şi lăsaţi-vă copleşiţi prinşi în freamăt de muguri. Seva stă pregătită să adape crengile nude, iar soarele trimite firişoare aurii să îmbrace pământul.
Primăvara încolţeşte în fiecare an, ne învăluie, dăruie frumuseţe şi freamăt…mireasma e încântătoare, e un nou început, o nouă poveste, o nouă filă din viaţa voastră…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu