Adoarme un pui zgribulit în cuibul umed,
vântul leagănă foşnăind printre frunze
uită de frig şi de ploaie amorţit şi supus,
ascultă-n surdină alungând acest neajuns.
Acum visează scăldat în lumină, zâmbind –
cum firicele de soare încet îl cuprind,
din trupul tremurând bătăi mici de viaţă
se zbat sub o frunză şi-un dram de speranţă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu