Sub pleoapa norilor deschide ziua ochiul,
Gene de foc, săgeţi îşi caută locul –
Murmură soarele în cântec trezirea
Revărsând lumina peste toată omenirea.
Stol de cocori încet se înalţă
În ţipăt strident de dimineaţă,
O gloată se-nvârte ameţitor
Scurgându-şi paşii pe noul covor.
Ramuri mişcătoare pline de viaţă
Au rămas nude, simple feude
Podoabe pierdute pe aleile ude.
Foşnăie vântul spulberând uşor frunza,
Roşii săgeţi însufleţesc, ţes pânza
Rochie de toamnă îmbracă pământul
Luminat de soare e azi veşmântul.
2 comentarii:
Rochia de toamna o vad cu gene de foc sub frumusetea rimei atarnate de sarutul ploii
Ramuri mişcătoare pline de viaţă
Au rămas nude, simple feude
Deosebit!
O zi frumoasa!
Cu drag Mihaela
Trimiteți un comentariu