Prin zambet transmit bucuria, cu dragoste multa daruiesc fericirea, lumina imprastii pe unde pasesc…savoarea, frumusetea, magia universului caut, ma contopesc pe aripa gandului….cu buzele sufletului gust in tacere bucati spre trebuinta, calatoresc pe aripi de zefir si impart iubire cu sclipiri din stele. Sunt eu un mic trecator care gusta frumusetea florilor, copacilor….culorile curcubeului si se bucura de continua schimbare a peisajului ceresc desenat uneori in puful norilor…BUCURIE.



Logare.

joi, 21 octombrie 2010

Păşeşte cămila

cântă viorile încântând deşertul
spulberă nisipul răscolind interiorul
comori ascunse, oaze pierdute…urme.
şiruri de cămile-şi poartă paşii
purtând pe umeri singuratici ostaşii.
văluri albe îmbracă feţe -
dune roşii întunecă cerul
noaptea se lasă aşezând misterul
raze de sânge mai străbat printre gene
culcând în poală podoabe divine
cântă vioara, luna încet se ridică
păşeşte cămila mereu fără frică.

Publicat de Antonela Marian la joi, octombrie 21, 2010
Etichete:

2 comentarii:

Constantin Rusu spunea...

Viorile si luna puse pe drumul desertului alunga frica camilei dar frumusetea asternuta in vers aduce bucurie celui ce il citeste

24 octombrie 2010 la 10:24
Vladimir spunea...

Ostenind pe efemerele carari ale desertului, oameni si camile isi canta singuratatile, plonjand in spatiul dintre lumi al muzicii in surdina a sufletelor tuturor celor ce exista...

Imbietoare spre o meditatie printre firele de nisip ale gandurilor, sunt aceste versuri. Multumesc!

28 octombrie 2010 la 18:31

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)