Cuiburi triste

În cuiburile cerului stau ascunse

Poveştile norilor,

Infinite rânduri scrise din mireasma

Florilor.

Din tristeţea ochilor,

Bijuterii de cuvinte

Sub pleoape tremurânde broboade,

Mici veşminte.

Din rotund de culoare

Note plutitoare

Risipite printre oameni,

Legănate tumultos în zare

Nelinişti amestecate

Într-un roi de stele

Gânduri răsfirate

Şoptite din trup de femeie.

Vise adormite-n ajur de idei

Abstracte…

Când toamna scrie pe frunze

Noi acte –

Mă ninge cu tristeţe

Zilele de ieri,

Fiindcă sună-n depărtare

Dor de primăveri.

Picură lacrimi, acum romanţa

S-a sfârşit

Şi se face ziuă, iar tu –

N-ai venit...

Scârţâie o poartă

Pribeag trupul tresare

Rătăcind pe cale

Trezit din visare.

Dorinţe în haină de toamnă

Copleşită de buze tremurânde,

Inundată de dulceaţă – secunde

Bariere străjuite de copaci

Cărări de pădure ce azi vrei să-mi calci.

Plăcerea jocului, culori şi forme

Mă priveşti năuc urmărindu-mi urme.

Dorinţe ţesute în haină de toamnă

Prizonieri în oglinda ovală.

Schiţa ce azi are linii fine

Pastel de culori ce-ţi aparţine

Prin el întrevăd o umbră-ntunecată,

E pasul ce-am lăsat pentru altă dată.

Şoapte răsunătoare din troieni de gânduri,

Ecouri ce vibrează dincolo de ziduri –

Puzderie de frunze roiesc agale

Şi-mbracă în culoare tăcuta cale.

Ajurul gândurilor

Viaţa prin vis desenată în inima oamenilor este la fel de accesibilă atât în momentele de singurătate cât şi în cele de bucurie. Azi îmi găsesc refugiul creionând vers din gânduri, vers din vise, vers din durere, vers din bucurie...sunt împlinită, fiindcă pot înmulţii fericirea cu voi împărţind-o chiar dacă sunt conştientă că uneori aşteptările proprii sunt provizorii.

Surâsul naşte surâs, e bijuteria fiecărei fiinţe, ea se vede, e încântare pentru ochiul ce priveşte, e plinătatea ce dă pe dinafară din interiorul trupurilor...din interiorul inimilor.

Dăruiesc din inimă chiar dacă simt cum timpul mi se scurge printre degete, rânduri culese din tărâmuri luminate, din aripi de zefir şi din trupul ostenit de vreme ce ştie drumul nisipului din clepsidră.

Sunt urmele mele rătacitoare presărate cu parfum de roze, ţesute în cânt de cuvinte când noaptea se lasă cu ale ei veşminte. Neînţelesele-avânturi din negura înălţimilor aduc cu ele liniştea vremurilor de-altădată împletind răsăritul lunii în ajurul încântător al stelelor, iar în surdină limbile ceasului bat ritmul universului întreg.