Prevestirea unui mugur

Când trupul mă doare însetat de iubire

E tremur cântat cu-nfrigurare – izbire,

Vis pătimaș, nostalgice aduceri aminte

O hăiniță de roze, petale albe, veșminte.

 

Când mă cuprinzi pe-deantregul cu-atâta dor mi-e teamă

Și sunt balsamul tău în dimineți cu primăvară,
Sunt, doar femeia viselor topită-n ceară
Ce crește dintr-un mugur de sărut afară.
 
Îți simt privirile flămânde revărsând dorința,
Sunt vioara ce cântă duios din toată ființa
Și poate acum prințesa ce adună culoare,
Din vârfuri de degete adulmecând…savoare…
 
…Lumina ne-nvăluie-n aură parfumată,
Având aripi din voaluri…vibrând ca niciodată –
Zărim o dimineață trezită în azur,
Ne șoptește la ureche că-i de bun augur…

 

Răsfăț

Grandioase împletiri, noapte și zi

Mănunchi halucinant din mici bucurii,
Raze jucăușe ce alintă trupurile
Siluete tăcute-și caută timpurile.

Lumina dansează prinsă-n horă

Strălucește dintr-un bob de rouă,
La cumpăna fântânii, se adapă –
Dezmiardă piepturi tinere de fată.

Acorduri fine din inima pământului,

Ecouri nemărginite la poarta vântului,
Îngemănare din culoare și lumină
Răsfăț pentru mine și-o floare de verbină.

Rătăciri din iubiri eterne

Licărește lumina pieziș printre crengi,

Dansează tăcută pe firișoare verzi…
Mi-e dor de luminișul parfumat cu iubire,
De foșnetul dorințelor frumoase din mine.

Răsună în surdină balada de vânt,
Purtate note, tremur, sărut din cuvânt –
Rătăcire…vară, vise trecătoare,
Trupuri ce tânjeau și minunatul soare.

Ascultă tu june arcușul vuiește

De dor inima-mi bate, parcă plesnește
Nostalgice imagini atât de curate
Ferecate în vise  - rătaciri tăioase.

Primăvara în jur – mintea îmi descoase
Fulgi din poveste ițe întunecoase.
Mă simt pierdută în lumina ce cerne
Imagini răzlețe din iubiri eterne.

Neliniștea nebună

Când ești singur în noapte pierdut într-o lume nebună,

Când zilele trec singuratice și-ncep să apună,
Când nepăsarea oamenilor doare și nu mai sunt raze de soare
Te pierzi în nisipul jilav ce curge murmurând doar…o întrebare.
 
Câți oameni au inimi curate?...Vorbiți-mi voi clopote!...
Sunați, aduce-ți cântul ridicat pe buze de ropote –
Și acum vreau să-mi alungați neliniștea nebună
Din trupul ce frământă… dospind noi nori de furtună.

Acasă

Nu te simți iubit, singuratic visător… și totuși ai plâns

pentru o iubire pierdută cândva în brațe m-ai strâns –
o ghirlandă de amintiri, bijuterii ce ne înconjoară...
e totuși iarnă albă acum , e frig tăios afară.

 

Mi-ai așteptat îmbrățișarea învăluit în gânduri,

ai cules din aminitiri un cuib de rânduri
și-ai așezat în inima mea doar regăsirea –
din dor cu dor mi-ai pus pe buze doar iubirea.
 
Acum șoptește-mi la ureche că sunt ,,acasă’’,
când lacrimile dor ți-am fost mireasă,
aripi de zefir mi-au desenat pe cer culoare…
curcubee ce cântă doruri și dulcea visare.

 

Trupul te caută

Fiecare picătură din mine ți-a îmbrățișat iubirea,
iar pieptul a gustat cu buzele mierea și fericirea;
strânge-mi inima în palmă, e tristă curată,
însă se scurge mai mult ca niciodată.

 

Când ești stăpânul meu, sufletul se zbate –

prins în răsăritul dimineților o rază răzbate
și trupul te caută cu aripile întinse spre nori,
fiindcă simte căușul de liniște ce-i dă fiori.

Pașii tăi…

În templul liniștii mele e MAMA,

un soare prins în ajur de stele
ce gustă simfonia de lumină – anima
ca un pui legănat ce-și scutură pletele.
 

Acum vreau să-ți spun că: ,,te iubesc’’

mi-e dor în fiecare zi de ochii ce zâmbesc,
de parfumul ce-l simt în brațele tale
și da, mi-e dor de pașii ce trec agale.

Veșmânt al liniștii

Zâmbetul din palmele mamei e ajur armonios,

bucurie și lumină presărat în trupul curios –
daruri ce vibrează din cuvinte simple, duioase
e freamăt de inimi răspândit în daruri frumoase…
 
Țesătură fină din cuvinte alese îmi coase
picături magice cu drag presară în case,
e zâna bună; inima-mi tresare prinsă-n cânt –
Da, e – MAMA ce-mămbracă-n al liniștii veșmânt.

 

Psihoze

Răsună pribeag dorul, îi simt din nou fiorul

E un chin, uneori aș vrea să-ți cer ajutorul –
Să dorm tăcută pe-alte nisipuri plutitoare-n castel,
Când sângele creionează schițe în noul pastel.

 

E un veșnic tablou ce locuiește simplu în mine

Când amintiri se topesc din gheața trupului…aline –

Sunt rătăciri ce își caută ceasul înserării,
Nemuritoare acorduri ascunse-n fundul zării.

Mă preling stingheră în noaptea tăcută
Căutând o poveste, gustată, știută…
Acum nu mai sunt havuza-nnoptată
Ce-ascultă durerea veche cântată…

Tăcere… sunt femeia, felină cu ochi stranii

Ce-așează simple linii în aureola lunii –
Respirând pitită parfum suav de roze,
Desene, schițe…însângerate psihoze.

Dor frământat în mi și mi de cuvinte,

Ajur de stele, petalae mici veșminte –
Un copil ce doarme legănat de îngeri
Ce-și adună în palme suave plângeri.

Neputința de a spune ceva

Tremurul meu n-a coborât singur din vis,

îți simt mângâierile târzii și simplul demers
sunt tot ceea ce sunt - parfum desuet,
fiindcă curgi prin mine…sângele fierbe-n duet.

 

Neputința mea se ridică din cenușă,

se revarsă și renaște dintr-o roză ascunsă;
e miezul desfrunzit de atingeri cercetașe –
veșmânt din miresme calde, buclucașe.

Un pumn de culoare pitit între iubiri târzii

când se lasă noaptea sfeșnice – stele…iluzii
scapără ușor sub cupola de catifea
prezent sau trecut, urme ce le simt adesea.

Cu taina îmbrăcată-ntr-un simț necuprins

pășesc în miezul căutărilor cu sângele aprins
și nu știu dacă e secret sau dorință –
ard totuși…ca un rug aprins din întreaga ființă.

Vorbele-n cuget sfârșesc

Te reverși în mine umplându-mi potirul trupului,

mă cuprinzi de-antregul cu nostalgia trecutului
și nu ști dacă e realitate sau o nărăvașă dorință,
fiindcă uneori tremuri și tu din întreaga ființă.

Din petalele mele te-nfrupți și-mi bei iubirea

privindu-mi zbaterea când vorbele-n cuget sfârșesc,
în pumn îmi ți inima să-i simți fericirea –
o păstrezi, nu-i pierzi urma…să nu-ți lipsesc…

Susură-n sânge un cânt ce-l cânt cu tine –

îmbrățișări din lumină scăldate-n parfum de verbine…
arcușul e la tine dorești și  ști cum să-l folosești,
iar eu sunt vioara ce-ți dăruie ceea ce tu iubești.

Învăluiri risipite-și caută muze

Nu-mi spui nimic și totuși acum, ceva –

Torni peste mine toată dragostea ta,
Presari ușoare întrebări în juru-mi
Și-aștepți tăcut ale mele răspunsuri.

De unde ai vrea sa încep?

De ce oare simțurile mele-și petrec?
Când ziua se scurge concep
Un nou vers, o nouă zi cu tine petrec… 

Sunt acasă, cuibărită în brațele tale,

Aș sta încremenită, înghețată pe cale
Și sunt amintirea gustată pe buze
Când zilele trec încercând să ne-amuze.
 

Vise încrustate la porțile cortinelor sacre

Când noaptea se lasă descriind noi acte,
Jocul tăcut adus din neștiut mustește
Se revarsă în cupele poeților…clocotește.

Un simplu început deja renaște

Bătând din aripi căutându-și vechi aștrii,
Sclipiri picurate-n săruturi dulci pe buze
Risipite, acum pe cer își caută muze…

Cununi de gânduri

Un cântec vechi ce-aduce în inimi doruri

uitate într-un cuib secret, acorduri din fioruri,
o melodie picurată din lacrimi de vioară
răsună-n noaptea-ntunecată, acum e frig afară.
 

Un gri ce-abundă-n trupul meu din întrebări uitate

răspunsuri sunt doar buze reci cu – patimă…sărutate

și nu voi ști nimic acum din dulcea nebunie –

frânturi de doruri sau doar doi nebuni au vrut să fie.

 A fost un vis reîntregit c-o poezie? …

din rime note de-aramă au vrut să reînvie,
cununi de gânduri risipite la cumpăna-nserării,
acum îmi par necunoscute și vreau să las uitării…

Cât de mult…

Cât de mult te iubesc nu pot descrie-n cuvinte,

Cât de mult te iubesc spun nopților fără veșminte.

Cât de mult te iubesc când plânge-n surdină vioara,

Cât de mult te iubesc mă-n-văluie-n cânt înserarea.

Cât de mult mă iubești răsună în mine cuvântul,

Cât de mult mă iubești șoptește în noapte și vântul.

Cât de mult mă iubești e tremur de trupuri tăcute,

Cât de mult mă iubești sunt timpuri gustate știute.

 

Mâinile tale

Prințesa ta azi ți-a îmbrățișat privirea,
din dor cu dor primită a fost învăluirea –
mâinile tale-și căutau suave cuiburi,
iar buzele gustau tăcutele-i săruturi.
 
O lume ce cântă în interiorul ei
se zbate precum o pasăre în cușca cu lei,
freamătă din toată ființa dezgolită…
de mâinile tale cercetată…pitită.

Fiecare sărutare a așezat mici urme – fiori,
iar castelul ei a revărsat tăcut roua de culori;
dulci culcușuri îmbrăcate-n parfume
ți-a pus pe buze dorințe picurate cu nume.
 
De vrei cu adevărat să-i cunoști petalele
Iubește-i eternitatea lumii – buzele…
cu aripi dincolo de spațiu al ei simbol,
în noaptea nopților azi, visul e …gol…

Lumina ta…Lumina mea…

O rază jucăușă atinge trupul ce visează, răsfață și scaldă-n lumină mica prințesă…o dezmiardă. Dorul a îmbrăcat-o-n scut și armură, e tăcută și tristă în colțul de humă. Plutește prinsă-n roiul de fulgi, când noaptea e zi și ziua cu umbre, iar în surdină e dor ce rezonează din cânt de vioară nota…dansează. E doar un trecător în haosul lumii nebune, o floare, o pasăre…un fluture scăldat în iubire, când gândul aduce o nouă revenire -  e vis dintr-o visare o poveste-n depărtare. Lumina din ochii tăi e lumina ei strălucitoare ce lucește. Poate a visat prea mult și poate visează și acum simțindu-ți atingerea îndelung, șoptindu-ți cuvinte vechi ce vrei să le auzi… Poate știe – o înțelegi în realitate, chiar dacă uneori e încremenită în peisaj…schița siluetei ei are încă linii pe care le poți deslușii dincolo de spațiul și timpul ei…,,e a ta’’…aripile iubiri ce o învăluie dăinuie peste ani.

Doruri picurate din timp trecut care răsună mereu…un sentiment de ,,Déjà vu’’inexplicabil reîntregește tabloul interior într-un mod sublim…

            Uneori doresc să aștern pe hârtie o puzderie de gânduri care roiesc în jurul meu, însă emoția interioară e atât de puternică încât controlul mental se pierde ducând cu el o parte din energia mea…Știu că sunt neputincioasă în fața emoțiilor, dar în acelașii timp mă întreb dacă rolul meu aici e experiența ce vrea să recompună timpul clepsidrei…A fost sau va fi?... un plus infinit al cunoașterii mele interioare sau un minus infinit al neputinței controlului mental…Frânturi de vise care se repetă, un ritm al rimei inimii ce ticăie în univers strident…De ce?...Pentru ce?...Unde este limita timpului meu și de ce plâng tăcută în noapte?...

Întrebări ce-și caută răspuns – poate doar timpul meu e o căutare, aduceri aminte pentru tine și o durere pentru mine…Nu pot explica în cuvinte lupta mea interioară, fiindcă azi ți-am simțit colții de ajder ce au mușcat din mine cate puțin…Am fost un fulg în palma ta și m-ai topit atat de usor, nu-ți dai seama cât de tare mă doare acest lucru…

            Mă simt iubită și totuși îmi lipsește ceva, simt cum îmi umplii inima, fiecare părticică din mine are altă formă, dar sunt…tristă, fiindcă rătăcitoare sunt căutările mele în noapte...

Mănunchi de săruturi ninse

Fă-ți timp să cântărești veșmântul aripilor, lumina mea,

cercetează adevărurile pitite în palma grea
mireasma grăbită ce-n simțuri o petreci,
trăiește-o și-ascultă misterul ce-l treci.

E ritmul meu ce mă-nconjoară… parfumul?

sunt flori ce-mi îmbracă în culoare drumul
și mâinile tale caută acum acordul lor,
fiindcă știu că-ți vor rămâne urme de dor.

Un foc e fiorul ce-l gust cu tine
parfum revărsat din lan de verbine –
sub cupola misterioasă o inimă în taină
cântă în  sânge, fierbe în prințesa cu flori de iarnă.

 

Mănunchi de săruturi ninse, catifelate

atingeri, note suave demult uitate
zăbrele tăcute sub pleoapele mele –
întrebări roiuri, nu știu ce fac cu ele…

Prințesa cu inimă de porțelan

Sunt clipe când ne copleșesc dorințele, rezonanța trupurilor golește mintea, scurgând controlul prin nisipul timpurilor. Am închis ochii, fiindcă boabe de lacrimi stăteau să cadă, am închis ochii și am mulțumit pentru energia primită în dar. Zilele în care universul ne învăluie în hăiniță de curcubeu, sunt momente în care încremenim prinși în mrejele proprii.

           Călătoresc și acum sub firicele de culoare, sub pleoape raze de lumină stau înșirate mici mărgăritare – întrebări mintea-mi răscolesc, săgeți piezișe azi trupu-mi topesc…
            Flori de gheață așezate peste inimi și-n tremurul lor tu singur te-nchini, reverși plinătatea în cupa mea însetată, mă cuprinzi cercetându-mi privirea mirată. Fiecare atingere are un răspuns, din adanc de vise-nnoptate… poate din întregul neștiut, sunt prinsă-n bijuteria minunatului faur și încrustată în flori de laur.
            Azi mai mult ca oricând am încercat să analizez fiecare bucată din darurile tale, azi poate că am fost femeia plină de mister ce e cuprinsă de valuri…Neștiutul din mine și atât de obișnuit pentru tine…simțuri ce-au stat la porțile cetăților sacre, departe de ochii profani; m-au prins în mreje…Dacă aș trăii în alt spațiu și timp, dacă aceste bucăți ale tale ar fi făcut parte din mine atunci… Prințesa ta… cu inimă de porțelan ce stă să se spargă ticăind în castelul de gheață și-ar fi revărsat mierea peste tine… Nu un munte, nu o mare…ci un întreg univers plin de lumină te-ar fi îmbrățișat.
              Neputințele mele, neștiutul din mine, culoarea, magia…sunt peste toate o mană de care mi-e teamă, fiindcă nu cunosc gustul și plinătatea ei.

Trup și răsuflet

Tremură trupul prins în încleștarea absidă,

e o pradă tăcută pentr-o singură ursidă…
ascultă, plânge-n tăcere inima mea iubite
din cântul ei acorduri fine – ostenite.

Azi îți mulțumesc pentru daruri – săruturi

si-ți dau în dar doar petale din ale mele scuturi,
parfum suav în falduri albe înghețate,
învăluirea lină a  prințesei cu pietate.

Fulgi de zăpada din căuș de inimi,

atingeri suave și simțurile înălțimii –
un munte de iubire crescut doar în noi
când nisipul se scurge tăcut pentu-amândoi…

Din străluciri, o ploaie albă de stele

risipite peste tine precum visele mele,
tăcute flori de gheață răsfrânte în suflet
când cântul trupului meu nu are răsuflet.

Cine ești tu?

Ești focul ce arde licărind pe pământ,

Dulceața veșnică învelită-n veșmânt.
Ești apa cristalină, izvor din cer senin
Ce susură lină notele dintr-un suspin.

Ești cântec din vârtejuri învolburate de munte,

Învăluiri tumultoase din văile mărunte –

O bucurie în haină albă așezată peste noi,
Lumină din culoare buchete parfumate de flori…