Cerne cerul boabe

Azi adun biluţe scânteietoare în palme,

Privesc copleşită darul ceresc cum cerne

Scurgându-se încet printre degete se topesc,

Fiindcă căldura trupului meu le copleşesc.

Rămân doar urme umede, palmele-mi răcoresc

Imaginea lor frumoasă e tot ce-mi amintesc…

Cerne cerul peste mine scânteietoare boabe

Şi-mi ţese o nouă poveste în hăinuţe albe.

Azi ţi-aş spune în şoapte ce-mi frământă visul,

Unde-mi poartă noaptea gândul, ascultând ecoul –

Ce încântare dulce simţi în rugăciune,

Mintea se înalţă pe aripile bune.

Licurici de gheaţă

Dincolo de coajă ţâşneşte seva

Viaţa curge hrănind crengi îngheţate,

Podoabe de zahăr stau aievea

Strălucind, licurici singuri în noapte.

Ninge, liniştea îngheţată dansează –

Croind vântul aşează troiene, desenează

Puzderia de licurici roieşte uşor

Îmbracă pământul scânteind sclipitor.

Dincolo de trupuri domneşte lumina

Stăpâna lumii acum îşi caută vina

În piept inima freamătă de culoare,

Fiindcă iarna azi a aşternut o floare.

Stea de gheaţă, floare alba de iarnă

O umbră tremurândă în noaptea-ntârziată

Sclipeşti eşti rece şi totuşi frumoasă –

Ascult ecoul  cu mistere…sunt friguroasă.

Simţuri mozaic

plutesc deasupra norilor de puf

lumina aşează hăiniţă albă

simt culoarea albastrului

privesc înălţimile golaşe

aura învăluie lucrurile,

verdele îmbracă viaţa.

sună un clopot,

bate la porţile cerului

aripi albe de îngeri –

se arată

învăluind călătorul.

sub pleoapa cerului

ochiul plânge…

săgeţi piezişe, pământul –

împunge.

treziţi-vă gustaţi culoarea,

primiţi darul Divin,

lăsaţi-vă purtaţi

pe cozi de curcubeu…

bucuraţi-vă.

iubiţi necuprinsul

înălţaţi-vă în vise,

purtaţi de lumină

face-ţi daruri…

dăruiţi iubire.

împrăştiaţi seminţe

gustaţi fericirea…

ce bucurie!

            *

zâmbet de copil

mânuţe gingaşe,

căpşor cârlionţat

ce-şi scutură pletele.

jocul, zăpada,

râsete, chiote…

bucurie,

inimă caldă

zbor de păsări îngheţate

steluţe puzderie,

roiesc…

aşternut moale

dăruiesc.

*

o lacrimă se prelinge,

inima plânge

dor de tine,

mă cuprinde.

hoinăresc printre crengile

nude…

trupul se scurge uşor

timpul cerne nisipul

clepsidrelor.

trosnăie ramura

strident –

tu esti absent

teama mă-ndeamnă

opulent…

Vântul ne-ndeamnă poetic

Înălţaţi-vă oameni în dimineţi de iarnă,

Gustaţi muguri verzi când e primăvară

Soarele să vă încălzească în zi de vară,

Iar toamna gustaţi rodul din pâinea caldă.

Plutiţi lin  pe aripi  de vise curate –

În liniştea nopţii gândul ascultă şoapte.

Simţi-ţi înălţarea în dansul de-ntuneric

Cu vântul ce adie grăind clar, poetic.

Din lumea reveriilor ascunse-n astre

Vă dezvălui povestea hotarelor de rai

Unde iubirea îmbracă gândurile voastre –

Pe-un vânticel bucuria păşeşte ca…un crai.

Lacrimi… rămas bun

Doi ochi albaştri azi şi-au închis pleoapele

S-au culcat lăsând în urmă dorul oamenilor.

Oare cine-o să mai spună: ,,Ce faci tu copilă”?

Oare cine-o să aibă răbdarea ascultărilor?

Lacrimi pe feţele celor ce l-au iubit,

Lacrimi sub pleoapele celor ce l-au urmat,

Lacrimi boabe răzleţe şi pentru cei ce-au râs,

Lacrimi, petale de roze albe…noul alaş.

O zi în care ne-au îngheţat de tot zâmbetele –

Cuvintele lui ne-nvăluie încă trupurile.

Plângem la căpătâi în haine-ntunecate

Tăcerea ne cuprinde stând cu capetele plecate.

Havuzele-nnoptate cântă în noapte păreri de rău

Sub cupola stelelor se-nalţă la cer un suflet.

Aripi albe şi-au deschis ultimul pamflet –

Zâmbiţi dragilor pentru ultima dată – fără frâu…

Rămas bun din paşii ce-şi muta cărările,

Din ochii albaştri…rămân amintirile

Frumoase mărgăritare la hotarul tăcerilor,

Comori presărate din palmele visurilor.

Doruri

Doi ochi negrii ca de mărgean

Zâmbeşte prinţesă, tata-i la geam,

Lasă tristeţea uită de ea

Ţine în braţe doar dragostea mea.

Picuri de lacrimi boabe-n exil

Scurse din inima unui copil –

Urme pe drumuri vârteji mă cuprind

Dorul tău azi e dor suferind.

....................................................

Povestea e spusă, s-a terminat

Tata-i în ceruri nu m-a luat,

Rătăcitoare amintiri s-au risipit

În umbrele teiului ce-a adormit.

În dar doar mireasma rămâne în nor,

Se scurge în ploaie şi-n trecător –

Acum sunt doar vise ce nu le-am uitat

Din clipe frumoase fă un palat.

Zâmbeşte prinţesă, fiindcă-i uşor

Din lacrimi răzleţe fă un pod,

Doruri, zâmbete sub fald de lumină

Cunună azi florilor din gradină.

Fluture printre frunze

Strig toamnei să-mi lase nemişcată frunza,

Podoabe pe ramuri lipite să steie –

Fluturaşi de frunze să poarte pânza

Un licurici amorţit încet – scânteie.

Ocean de culoare sub pleoape de crengi,

Maluri de noapte se apropie în dungi

Roşu e cerul zid de speranţe închise

Porţi unde iarna bate în ropote seişe.

Lumina străvezie sub văl de noapte

Opreşte nisipul clepsidrei cu şoapte,

Inchide uşa, şterge urmele paşilor -

Grăieşte clar cuvintele rugăciunilor…

Aştept

Aştept cu nerăbdare versul şi ziua unui nou început,

Parfumul frunzelor culese primavara drept tribut

O îmbrăţişare caldă pentr-o universală iubire –

Roze din săruturi roşii şi-o rugaciune cu mulţumire.

Aştept cu nerăbdare luna să se arate-n noaptea misterelor,

Să intre graţioasă sub cupola luminoasă a stelelor

În şoaptă cântându-mi povestea universului ceresc

Legănându-mă-n poală, prinsă-n vraja unde vise cresc.

Aştept cu nerabdare cântul şi foşnetul rotundului pământ

În cântecul viorilor să curgă doar izvoare … ascult

Clopote de crini împrăştie parfumul din cuvânt,

Şi rima versului îmbrace sfera toată în veşmânt.

Inima unui trecător

printre lacrimi durerea cioplea feţe

chipuri ce au fost odată zâmbăreţe,

acum adună boabe răzleţe

păreri de rău şiruri…

rămas bun la oameni – gânduri…

cunună de lumină deasupra munţilor,

desene pe cer din aripa norilor

şi drept podoabă -  fluture de soare.

dar din inima unui trecător

ce urcă scara spre cer

străbătând albastrul sclipitor

prins în dansul razelor de lumină.

oaza de linişte se aşterne

deasupra voastră doar soarele –

mai fură o sărutare drept pecete

sădind în inimi căldura…iubirea.

rămas bun – trecător prin lume

ştiu că-mi va fi dor fără tine,

însă am să-nec amarul plângând

căutând în mine vers din vers bătrân.

Din inimă de mamă

Un trandafir ţi-am prins în părul blond

şi în parfum învaluit-am cerul drept cadou

azi din stele înşirat-am mici mărgăritare,

iar din potir ţi-am dat doar soare.

Înmoaie-ţi trupul, îmbracă-l în parfum,

iubeşte timpul ce trece peste frunte,

împarte cu mâni-lea-mândouă culoarea

din inimă de mamă pe frunze lasă boarea.

O urma zăresc pe-atimpului aripă

în zare cuvântul mai stă o clipă,

fiindcă e lumina-n întuneric

şi poarta deschisă celui vrednic.

Poeţii cad pe drum din doi în doi

Aripi albe povestesc în vers rămas bun –

Ai plecat urmele tale, umbre pe drum

Şi te-ai dus în răsărit, când stelele se sting

Pe feţele oamenilor lacrimi se preling.

Poeţii cad pe drum din doi in doi…

În zi de toamnă ai plecat de la noi

Lacrimi ce ard pe feţe încet se sting

Glasul tău şi poezia mă ating.

Azi plânge tot poporul românesc

Cu versul tău pe buze – liniştea trăiesc.

Havuzele-nnoptate mai cântă dorul tău

Şi-n noaptea fermecată ne spune: ,,eu sunt eu”.

Lacrimi prinse-n dulce vers ne cuprind,

Toate lumânările se aprind

Să-ţi lumineze astăzi calea

Rămâne în urmă – amintirea.

            Poezie dedicată  unui mare poet contemporan, Adrian Păunescu. Versurile lui trăiesc prin cântec, zboară deasupra noastră amintindu-ne că poezia şi dragostea de ţară nu moare niciodată.

Cine?

cine nu ştie să iubească cerul

nu cunoaşte locul unde dansează visul.

cine nu caută oaza de linişte

rătăceşte, fiindcă poate nu ştie cine e.

cine evită pasiunea uită să iubească.

vârtej de emoţii îi năpădeşte trupul

soarele nu mai intră în casă,

lumina se pierde după perdeaua trasă.

cine nu caută harul moare

se stinge precum o lumânare.

răbdarea îngheaţă în tăcerea nopţii

şi arde câte puţin în răsăritul dimineţii.

cine nu fură o sărutare, adoarme,

prins în somnul timpului se pierde.

cine nu doreşte visul – plânge

în plasa păianjenului singur ajunge.

În dangăt cristalin

Trăita-i în lume citind cuvintele buzelor,

Cu întrebări neobosite ai adus zâmbete,

Cu palmele goale ai înfrumuseţat oameni

Sub privirile stelelor ai ascultat asemeni.

Din înaltul albastru priveşti acum la noi

Rămas bun de la oameni şi grădina cu flori.

Azi urci în dangăt cristalin scara ce duce la cer

Învăluită în lumină şi poate în mister.

Urcare lină şi un salut – buchete de flori

Din lacrimi perle înşir pe fir, dar multicolor,

Din frunze străvezie rochie de toamnă

Durerea ...acum n-o mai simţi – micuţă doamnă.

Tablou

Prinsă-n imagini şi vise precum un tablou,

Cuibărită-n camera goală fără ecou

Aştept învăluirea braţelor cu aplomb –

Pe tine zefir zburdalnic acum să te schimb.

Caut bâjbâind poate, inima ce tace

Culcată-n pământul rece ascult timpul – trece.

Tremur, lacrimi din pietre, pe buze un cânt

Rătăcitoare vise cu fruntea-n pământ.

Goliciunea adună pe trup răcoarea

Firişoare săgeţi fine, le simt culoarea

Picură-n cupa pielii nectar din brumărea,

Dorinţa aprinsă…licăreşte amintirea.

Mângâierea lunii

mă leagănă în palmă luna

strângându-mă la piept ,

lumina albă mă înconjoară

şi-n şoapte-mi spune:,,Te iubesc”.

te iubesc şi eu luna mea,

fiindcă în noaptea nopţilor eşti mama mea.

te iubesc atunci când sunt supărată

mângâiere-mi dăruieşti mai mult ca niciodată.

e noapte şi-mi caut cărare

prin lungi neterminate coridoare.

trăiesc rătăcită între stele,

iar tu-mi veghezi cu siguranţă urmele mele.

în palmă azi aşez un vers

şoptindu-ţi la ureche noul demers,

parfum de roze drept cunună

să şti,  mereu…suntem împreună.

din vise culeg litere buchete,

cu vârful condeiului le fac pachete.

în şoapta rimelor scriu rânduri

scăldate-n capete – nori tulburi.

Păşeşte cămila

cântă viorile încântând deşertul

spulberă nisipul răscolind interiorul

comori ascunse, oaze pierdute…urme.

şiruri de cămile-şi poartă paşii

purtând pe umeri singuratici ostaşii.

văluri albe îmbracă feţe -

dune roşii întunecă cerul

noaptea se lasă aşezând misterul

raze de sânge mai străbat printre gene

culcând în poală podoabe divine

cântă vioara, luna încet se ridică

păşeşte cămila mereu fără frică.

Culoare

dacă mi-ai putea asculta inima

bătăile ţi-ar spune dorinta.

şoaptele sacadate nu s-ar pierde

culoarea simţită e verde.

cântă rotundul din mine,

fiindcă-i lumina-n potir.

băuta-m azi culorile curcubeului,

viaţa întreagă-i un fir.

energia o presar peste oameni

seamăn petale de flori de-asemeni,

bucuria să umple pământul

în mi şi mi de culori.

Soarele a aşternut coroane deasupra

mi-am întins palmele la cer să culeg lumina.

am primit în dar culoarea curcubeului,

trupul mi s-a umplut de bucurie, roată

şi-am gustat preaplinul desfătându-mi inima.

bucuraţi-vă voi toţi oameni ce nu cunoaşteţi darul

Dumnezeu e pretutindeni şi oferă bucuria.

salutul sufletelor albe zboară deasupra,

se prind de mână în jurul vostru cu toată iubirea.

azi soarele a aşternut corone deasupra voastră

primiţi în palmele voastre înmiresmate petale.

parfum de crini să facă un tur  cuprinzând pământul

purtat pe-albastre aripi de fluturi.

Cântă în mine un grangur

Împunsături de ace, rănită inima tace,

Sângele ţâşneşte în trup, lacrima nu-mi dă pace.

Controlul meu se prelinge printre gene singur

Gustul amar cântă în mine precum un grangur.

Trista sonată e prinsă-n ecoul de munte

Gândul mi-l poartă-n rătăcitoare vise mute

În peştera rece unde trupul se-nfioară

Tremură singuratic, timpul nu ştiu cum zboară.

Pasăre frumoasă ce-mi cânţi azi răspunsul

Dă-mi în dar pana gălbuie să-mi scriu versul,

Deschide-mi ochii şi alungă-mi amarul

Suflet exaltat – străbaţi gratios cerul.

Înalţă-mi trupul, iubirea e dulce magie

Îndrăzneala brută de bărbat e veşnicie;

Poartă-mi azi pe aripi durerea grangur solitar

Aşteptarea tandră de femeie – pom secular.

Alb sub cupola stelelor

E seară, puf alb sub cupola stelelor

Să se zărească povestea misterelor

Luna stă de strajă, lumea înconjoară

Soldaţii clipocesc o povestioară.

Zâmbăreţii, membri unui detaşament

Sunt nerăbdători, stau în aliniament,

Fiindcă trag un car din culoare lungi

Prinşi în dans după perdeaua cu dungi.

Dâre albe de vată cerul mi-arată,

Ajur scânteietor noua erată.

Ţesute în stele sunt zilele mele

Gânduri furate din vise rebele.

Cortina se ridică, luna e mică

Cascada învolburată noua amică,

Alb de zăpadă durerea lasă să vadă

Printr-o sticlă groasă, să se întrevadă.

Picuri cad, stele cu cozi pe trotuar

Moarte, însă urmele lor mai spun şoapte:

Zborul cu luminiţe roşii, un fierar –

Singur călatorind în minunata noapte.

Azi a dat un tur deasupra graţios,

Zumzet strident din inimă de scorţos

Deranja o stea, era chiar steaua mea –

S-a topit în noapte precum o acadea.

Gene de foc

Sub pleoapa norilor deschide ziua ochiul,

Gene de foc, săgeţi îşi caută locul –

Murmură soarele în cântec trezirea

Revărsând lumina peste toată omenirea.

Stol de cocori încet se înalţă

În ţipăt strident de dimineaţă,

O gloată se-nvârte ameţitor

Scurgându-şi paşii pe noul covor.

Frunze uscate, ecou de romanţă

Ramuri mişcătoare pline de viaţă

Au rămas nude, simple feude

Podoabe pierdute pe aleile ude.

Foşnăie vântul spulberând uşor frunza,

Roşii săgeţi însufleţesc, ţes pânza

Rochie de toamnă îmbracă pământul

Luminat de soare e azi veşmântul.

Doar o amintire

Ciripit de paăsări la fereastra mea

Au cântat şi astăzi , fin amintirea –

Rămas bun împletit, doar iubirea

Mi-a bătut din aripi mica rândunea.

Ne-ntâlnim în fiecare primăvară

Şi te-ascult singură la ceas de seară,

Dorul meu l-aud singură în noapte,

Iar povestea ta rămane în şoapte.

Lacrima ţi-o dau să o porţi cu tine

Mică rândunea să iţi fie bine

Şi să vi din nou nu uita de mine –

Viaţa mi-a rămas doar o amintire.

Azi totul e schimbat, oriunde ai fi

Când vine primăvara te voi găsi,

Fiindcă nisipul trece printre clipe

Aducând din nou ale tale aripe.

Urechea mea v-a primii desfătarea

Din cântecul tău luând iar calea

Gândurile-şi beau sărutul ploii

Îmbătându-se cu gustul nevoii.

Un randevou

Un randevou la îngheţată de mână cu o creaţă fată,

Cu părul castaniu scăldat în soare, sânii prinşi în răcoare –

Savurând delicioasa dulceaţă, e marţi şi ţie nu-ţi pasă

Cântec buzele-ţi descrie împărtăşindu-ţi dulcea licoare.

Învăluire tumultoasă din sărutul palmelor primeşti

Cu priviri amestecate în decor prinsă vrei să zugrăveşti;

Tot ce-a fost, minunate cercetări din dorinţe şi atingeri

Gesturi, gura îngheţată de ciocolată  - prelingeri.

Azi rozele vorbesc

E ziua ta, azi rozele vorbesc

În şoapte spun ceea ce eu gândesc

Din vers aduc îmbrăţişarea,

Învăluirea, chiar culoarea.

În desfătarea înălţimilor

Colier din liniştea norilor,

Un pumn de gingaşe petale

Sub pasul tău, presar pe cale.

Petale albe, petale roze

Elixir cu gust de tuberoze

Ce inundă inima tristă

Şi strânge lacrimi în batistă.

Frumoasă îmbrăcată-n smarald

Prin roze dă-mi pletele să-ţi scald,

În inimă liniştea adâncă

Sună acum sărutarea bruscă.

Rămas bun

Moartea nemiloasă a mai răpit azi un suflet,
A dus cu ea o inimă de mamă în bocet …
S-a stins în noaptea rece precum o stea căzătoare
Însoţită de stele, mici felinare prinse-n răcoare.


E zi de toamnă frunzele ude parcă vorbesc,
În şoapte îşi i-au rămas bun de la cei ce iubesc,
Plutind dau un tur zburând în liniştea înaltă –
Lină învăluire cuprinzând pământul roată.


Rămas bun de la voi dragilor încă o dată
Pe buze - nu lăsaţi îmbraţişarea uitată
Vreau doar atât două flori albe drept blazon,
Iar după ploaie, boabe de lacrimi fac zvon.


Din zâmbet de copil guşti pe aripi albe alinarea
Felinare, stele luminează pâlpîind cărarea
Nostalgic aşterni priviri din licărul ochilor albaştrii
Şi te înalţi sfârşind pe buze rugăciunea fericirii.

La sfat cu marea

Mi-aş pune pânza drept batistă
S-adun în treacăt lacrimi, vântul –
Din poveste aş fi artistă
Cântând în frunză tot pământul.


Purtată luntre aş fi pe val
În noaptea nopţilor un dans,
Sub clar de lună absidal
Privind la poartă în suspans.


Singură, pierdută în lume
Marea de-ar vrea să m-adune,
În cupa valului ferecată,
Să nu mai ştiu dureri niciodată.


Înearcă-mi mare trupul gol,
Alină-mi visul de poveste
Şi lasă azi doar un simbol,
Iar valul singur mă loveste.


În barca vieţii un desfăt
Cu tine mare la un sfat,
Din rătaciri mi-ai dat fiori
Şi-am stat pe val ca doi actori.

La tâmple

Plângi în tăcere o dulce mamă,
Lacrimi scurgi în colţ vechi de năframă,
Iar pe faţa brăzdată de vreme
Pui doruri din dorurile mele.


La tâmple astăzi neaua s-a lăsat
Bocet surd, nimeni nu ţi-a mângâiat,
Eşti singură plângând iertătoare
Păcate prinse de neagra boare.


Din lume vrei s-alungi durerea
La lumânare îti spui vrerea
Înalţi o ruga la Cel Sfânt
,,Să deie bine pe pământ”.


Legănată-n durere stai de strajă
Precum o nucă prinsă în coajă,
Cu palmele tale strângi în jur
Copiii să-i ai pururi împrejur.


La piept primeşte-mă îndată
Să fiu copil ca altădată,
Fiindcă azi cer mângâierea
Ruptă din inimi e vrerea.

Vis în zi de toamnă

Ceaţa învăluie cu valul de plumb peisajul,
Săgeţi piezişe cad arătând florilor curajul.
Răceala plumburie-şi aşterne haina de toamnă,
Dârdâie iarba prinsă-n umezeala macabră.


Noaptea se lasă şi trage cortina, noul aspect -
Singură de strajă, străvezie e luna suspect,
Şiruri prelungi de păsari bat din greu amarul zburând
Aripi obosite duc povara vieţii sângerând.


Rănite inimi păzesc noul peisaj tomnatic,
Ţipă strident un cocor însângerat nebunatic.
Sânge şi plumb aduce azi toamna purtând în aripi –
Pasari singuratice au parasit placerea firii.


Rătăcesc prinsă-n culoarea întunecată visând,
Rănile inimii aşez în cupe de flori curând,
Cu buzele sufletului gust frumusetea castă
Şi mă înalţ taciturn precum o pasăre măiastră.