Prin zambet transmit bucuria, cu dragoste multa daruiesc fericirea, lumina imprastii pe unde pasesc…savoarea, frumusetea, magia universului caut, ma contopesc pe aripa gandului….cu buzele sufletului gust in tacere bucati spre trebuinta, calatoresc pe aripi de zefir si impart iubire cu sclipiri din stele. Sunt eu un mic trecator care gusta frumusetea florilor, copacilor….culorile curcubeului si se bucura de continua schimbare a peisajului ceresc desenat uneori in puful norilor…BUCURIE.



Logare.

vineri, 25 februarie 2011

Amestecul ce frământă curcubeul

Cine esti?...Cine sunt?...
doi rătăcitori printre stele
ce-şi caută lumina
gustându-şi poate – vina.

E târziu pentru zbor,
însa iubirea nu are vreme –
zboară iubite printre stele
simte-ţi trupul liber.

Luminează-mi şi mie calea
şi spune-mi ce să fac,
fiindcă aripile mi s-au frânt
sângele picură pietrele gri.

Din palme potir de iubire
rănile să-mi vindece
adapă-mi iubite trupul
e noaptea misterelor,
vreau doar sărutul…
 
Gura mea, gura ta...
culoarea mea, culoarea ta –
e amestecul plin de energie
ce frământă curcubeul pe vecie.

marți, 22 februarie 2011

Povestea unui ,,Nuc”

Cântă frunza cântec dulce,
codru-n inimă-mi aduce
bucurie şi tristeţe împrejur
ale inimilor tunete par murmur.


Din ochi blajini, al apei susur
scurgându-se boabe din cer -
soare licărind buchete, zâmbete
în zi de primăvară mărţişoare de cântece.


Din roze vă dărui culoarea
ce-aduce bucuria şi lumina
când frunze-ncolţesc doină şi cântec,
ascult povestea unui Nuc…

duminică, 20 februarie 2011

Azi aşează-mi versuri

dăruieşte-mi iubite o rază de lumină
din stânca de munte,
unde creşte  floarea-reginei
mici steluţe catifelate
ce zâmbesc…

azi aşează versuri peste zile negre
şi alungă-mi golul plumburiu –
boabe de ploaie
să-mi spele,
trupul de rele-
poet iscusit…

adună-mi căus de roze
să-mi pun în cupa, inimii
parfum…                
aşează pe pernă visul –
în nopţi cu lună
şi lumină…

“Toate fricile sunt la fel”
când iubirea –
locuieşte
în inima mea…

Dăruiţi mici zâmbete vesele!

Neîncrederea în forţele proprii este rezultatul rătăcirilor, amarul scârbelor şi al neputinţelor noastre se revarsă peste noi atunci când deznădejdea are loc de cinste în inimile noastre. Rugăciunea minţii e arma ce alungă deznădejdea, e liniştea de care avem nevoie.
Mulţumeşte când deschizi pleoapele dimineaţa, bucură-te fiindcă viaţa este un miracol, zâmbeşte, imaginează-ţi că-ţi întinzi aripile şi te înalţi deasupra norilor de puf. Oceanul albastru e plin de frumuseţe, fiindcă soarele dăruieşte mici firişoare de aur pământului, lumina lor străluceşte şi dă viaţă, e hrană pentru noi şi pentru minunatul pământ. Plutiţi legănaţi în puful alb, transformaţi firişoare de soare în iubire, presăraţi-le peste oameni, praful magic să cuprindă pământul.
Din izvoare de munte sorbiţi apa cristalină, ascultaţi cântul lor; ritmul bate aceeaşi măsură …măsura din inimi. Freamătă izvorul străbătând printre pietre, freamătă pădurea uşor printre frunze, freamătă câmpul plin de culoare…freamătă omul chiar de-i răcoare. Visaţi, căutaţi armonia din voi, fiindcă atunci când fericirea îmbracă inima omului trupul străluceşte şi dăruie iubire.
Vechile amintiri proprii fiecărui individ par mici piese rupte din portativul timpului. Le auzim freamătul uneori în surdină…a trecut timpul peste ele, însa vor rămâne pitite undeva într-un colţişor de inimă. Trăim emoţii psihice uneori chiar fizice vizavi de ele, însa ne bucuram fiindcă fac parte din firul vieţii noastre…am învăţat trecând prin valul învolburat sau prin lumina bucuriei, iar acum suntem datori să mulţumim doar.
Azi căutaţi să dăruiţi lumii un lucru mic, “ceva” rupt din inima voastră, lucrurile alambicate nu sunt necesare, nu au inimă… Dăruiţi mici zâmbete vesele!

miercuri, 9 februarie 2011

Portrete cu nume

Prinsă în ritmul alert
joacă prinţesa suspect,
pierdută-n peisaj de culori
dansează făcând furori.

Zâmbete aşează-n calendar
paşi căutători pe trotuar,
săruturi în porţiuni mici
picură ploaia…plici.

Visează nopţi de-a rândul
păcătuind poate cu gândul,
trupul şi-l poartă-n văzduh
zburând pare un puf.

Culoarea risipită pe cer
în ochi îi pare mister
şi flacăra unui chibrit
e insul ce azi l-a iubit.

Priveşte acum de la geam
e iarnă încă pe ram
şi visul e spulberat,
fiindcă ziua i l-a luat.

Se ridică soarele-n zori,
poartă aripi de cocori
şi pare că iarna-i terminată
când firişoare auri se arată.

Scăldată-n lumină de sori
prinsă-n palme de culori
iubeşte omul din lume -
visând la portrete cu nume.

luni, 7 februarie 2011

Liniştea

,,Jus est ars boni et aequi”, adică arta este arta de a cunoaşte ceea ce este bine şi just pentru fiecare individ şi pentru întreaga societate. Omul poate să aleagă calea, fiindcă cu cât este mai cultivat cu atât e mai puţin preocupat de propria creaţie, cu alte cuvinte poate să rămână acelaşi sau poate să se dezvolte în fiecare zi încercând să fie pozitiv.
Privesc în urmă încercările proprii şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi le-a dat şi pentru că trecând prin ele am învăţat să caut lumina. Iubind oamenii necondiţionat, căutând smerenia, omul devine conştient şi în acelaşi timp mulţumit de soarta lui, oricare ar fi ea. ,,Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum” – Cuviosul Siluan Athonitul.Cel care iubeşte oamenii indiferent de stare sau poziţie socială, cel care dăruie are în inimă smerenia, fiindcă niciodată nu pune în cântar nimic, mulţumirea de pe buzele lui umple văzduhul şi în sufletul lui domneşte LINIŞTEA.
Culoarea pe care o poţi percepe în jurul tău, rezonanţa ce o poţi simţii, nu are egal atunci când iubeşti oamenii. Nu întâmplător sensibilitatea, pacea, liniştea domneşte în unele inimi şi nu întâmplător este dăruită. Dăruiţi iertare celor de lângă voi, fiindcă nu costă nimic, însă aduce linişte în inimile voastre. Muzica din trupul vostru are unduiri fine deoarece bate ritmul propriu…Trompetele îngerilor răsună la porţile cerului, răsună pentru oameni…noi trebuie doar să ascultăm şi să fim mai buni.
…Privesc cupola înstelată de deasupra mea, ascult freamătul ei şi gust cu inima priveliştea desăvârşită. Ce frumuseţe!...Un ajur sclipitor ce încântă ochiul, dar în acelaşi timp şi inima…Priviţi şi voi stelele, încercaţi să ascultaţi universul, cu buzele sufletului gustaţi frumuseţea, iar gândurile voastre vor cunoaşte ,,LINIŞTEA”.

vineri, 4 februarie 2011

Păcat…

cercurile tind să se închidă –
păcat pentru oamenii ce vreau să dividă,
din inimă azi simţuri mă înfior,
fiindcă-am spus prea mult, cuvintele dor.

pentru unii stelele-s paradisul pierdut
răutatea presară timpul ce-a trecut –
păcat că din vers nu simţi-ti sărut
gândul meu curat …daruri l-am făcut.

voi atinge timp de noapte-n astă seară
şi voi spune stelei că viaţa-i larg-ovală,
în final o melodie din havuzele-nnoptate
să răsune sub cupola felinarelor întârziate.

Note rătăcitoare

Dor de stele călătoare
Purtat în cupola misterelor
Trecător prin tainica noapte
Gustat din lumea simţurilor.

Dor de gustul tău iubite,
De palme cercetaşe rătăcite –
Ghemul de culoare şi-a redus rotundul
Şi-a ascuns în univers afundul.

Plâng inimi singure-n noapte
Rătăcesc gânduri, frunţi plecate,
Şuieră timpul note înălţătoare
Portative triste prinse-n răcoare…

miercuri, 2 februarie 2011

Limbi de apă

Privesc cerul şi-l rog să-mi dea raza,
Ascult marea adulmecând sarea
Trupul învăluit în valuri de spumă –
Corpul moale în adânc mi-l afundă.

Limbi de apă mă duc pe drum neştiut
Caut contopită paradisul pierdut
Rătăcesc tăcută căutând lumini nevăzute –
Mă las purtată în  leagănul simţurilor avute.

Spuma moale-mi roteşte trupul – mă las vrăjită
Braţe îngemănate, paşi de vals …sunt uimită
Voal albastru, săruturi de ape mă-mbracă
Vraja din adânc deschide acum o poartă.

Ascultă inima

viaţa este un miracol,
deschide-ţi pleoapele
gustă cu ochii
frumuseţea…

pluteşte şi ascultă
în tăcere…
inima.

lumina alba ne-arată
cărarea
urmele noastre,
suntem noi,
doi inşi
rătăcitori…

hrana proprie,
gândul curat –
iubirea…

Nostalgii

Privesc imaginea din minte, ascult freamătul pădurii, gust culorile care mă înconjoară…o pană pluteşte în voie printre crengi, fiindcă o pasăre măiastră a lăsat urme. Un fulg de dragoste se aşterne peste două siluete dintr-o altă lume.
Trupuri scăldate în dans de raze, puzderie de săruturi îmbracă siluetele contopindu-le într-un ghem de culoare, energia adunată în firişoare se amestecă uşor, toate culorile curcubeului prinse de mână…Ce frumuseţe!
Atingeri fine opresc nisipul clepsidrelor, lumea stă în loc încremenită parcă. Dincolo de realitate dragostea zboară deasupra luminişului verde. Paşi pereche se scurg pe poteca umedă, curioase frunzele se înghesuie să vadă… sub emoţia celor doi soarele dăruie o ploaie de licurici printre pleoapele copacilor.
Trupuri tremurânde cu podoabele soarelui pe umeri se amestecă…cuvintele sunt de prisos, fiindcă oaza din luminişul verde e plină de iubire. Parfum verde, lumină, păsări, copaci curioşi şi mărgăritare îmbracă colţul de lume în hăiniţă specială. Energia din el aşterne pe portativul vieţii notele săruturilor prinse în dans sub firişoare de soare.
…Uimită de neliniştea din inima ta, uimită de gânduri…nu există timp fără viaţă, există în schimb tăcerea din nopţile pline de stele, tăcerea din gânduri zburdalnice la porţi de vise…visează, iar gândul să-ţi fie plin de frumuseţe, fiindcă rodul din inimă împrăştie seminţe.

marți, 1 februarie 2011

Amestec îngemănat

Se risipeşte fumul încet pe drum în sus
Prins în dansul norului ce-l văd apus
Şi pare ca dansează căutând un sens
Urmându-şi cărarea transformată în condens.

Susură în palme de munte – singuratic izvor,
Prelinsă apa se pierde pe pietre încetişor,
În cântec îmbracă întregul labirint
Povestea cernută mă-mbată cu absint.

Topită ceara din stâlp de lumânare,
Lăcrimioare atârnă cu îngemănare –
Un ochi singuratic priveşte ne-arată
Flori curate lipite – au fost odată.

Paşi îngemănaţi păşesc sub copacii umbriţi,
Două siluete tăcute noii-veniţi…
Nostalgice clipe săruturi rotogol
Parfumul iubirii eternul simbol.