Cavalerii nopţii stau rânduri la porţile cerului,
din voalul străveziu se întrevăd săbiile curcubeului.
Azi torn din cupa nopţii vise rând pe rând
şi-aştern pe margini versuri topite-n mine-afund.
Păşesc cu nostalgia-n suflet şi în nisip mă pierd
e foşnet de toamnă, iar stelele singure ard.
Rătăcesc tăcută sorbind din univers fericirea,
cu buzele sufletului beau din potir iubirea.
Falduri de culoare-mi îmbracă trupul plăpând,
o rochie din frunze desuete între crengi m-ascund.
În cupola cerului neliniştea mea răsună
când noaptea se lasă, roiuri de stele adună.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu