Gene de foc

Sub pleoapa norilor deschide ziua ochiul,

Gene de foc, săgeţi îşi caută locul –

Murmură soarele în cântec trezirea

Revărsând lumina peste toată omenirea.

Stol de cocori încet se înalţă

În ţipăt strident de dimineaţă,

O gloată se-nvârte ameţitor

Scurgându-şi paşii pe noul covor.

Frunze uscate, ecou de romanţă

Ramuri mişcătoare pline de viaţă

Au rămas nude, simple feude

Podoabe pierdute pe aleile ude.

Foşnăie vântul spulberând uşor frunza,

Roşii săgeţi însufleţesc, ţes pânza

Rochie de toamnă îmbracă pământul

Luminat de soare e azi veşmântul.