Neputința de a spune ceva

Tremurul meu n-a coborât singur din vis,

îți simt mângâierile târzii și simplul demers
sunt tot ceea ce sunt - parfum desuet,
fiindcă curgi prin mine…sângele fierbe-n duet.

 

Neputința mea se ridică din cenușă,

se revarsă și renaște dintr-o roză ascunsă;
e miezul desfrunzit de atingeri cercetașe –
veșmânt din miresme calde, buclucașe.

Un pumn de culoare pitit între iubiri târzii

când se lasă noaptea sfeșnice – stele…iluzii
scapără ușor sub cupola de catifea
prezent sau trecut, urme ce le simt adesea.

Cu taina îmbrăcată-ntr-un simț necuprins

pășesc în miezul căutărilor cu sângele aprins
și nu știu dacă e secret sau dorință –
ard totuși…ca un rug aprins din întreaga ființă.