Nu-ţi cer nimic

În ritmul ultimei note ce rulează şoptită

havuza-nnoptată a rămas vrăjită,

clipoceşte în parcul presărat cu statui

şi-mi şopteşte că visele nu se spun oricui.

În paşi de dans au poposit şi umbre,

taciturn copacii  sunt în văluri sumbre,

roiesc licurici într-o cupă cu eter

crengile nude tânjesc  după-un colţ de cer.

Din risipite clipe săruturi profane

aduc preţul adulmecărilor subterane,

din buze calde judecata zilelor de-apoi

când tremurul trupurilor e prins în convoi.

Nu-ţi cer nimic din soare sau din lună

când gheaţa ochiului lumina adună

şi azi miresme otrăvitoare pe buze cuvântul

a găsit locul îngropat de-a pururi cântul.