Stelele-şi arată privirile

Menuete efemere refugii târzii în noapte

dorinţe ascunse spuse trist în şoapte

seminţe de zâmbete ce nu se vor naşte;

răni sângerânde nu vreau a recunoaşte.

Amintiri fără vârstă taine în versuri

gânduri răsfirate în rime ce spun demersuri,

sub buze tremurânde stau pitite cuvinte –

aşteaptă cu nerăbdare noaptea plină de veşminte.

Culoare întunecate, umezeală rece sunt rime,

mistere austere sub mantia de gheaţă mime,

sub masca de claun e o copilă tăcută

ce vrea să-şi facă uitată durerea avută...

Havuzele-nnoptate îmi cântă amintirile,

în vălul de ceaţă stelele-şi arată privirile –

mă mângâie din nou şi-mi pun în palmă speranţa,

iar în surdină acum ascult încă o dată romanţa.