Sub vălul de ceață stau pitite evadările tale, privirea cercetașă
ascunde o comunicare interioară fără cuvinte… simțurile mele mi-au arătat
traseul, iar urechile au auzit ecoul lor dincolo de realitatea fizică.
Știu că uneori rezultatul gândurilor tale se revarsă asupra mea ca o
avalanșă nebună, iar exercițiul meu desuet e parcă rupt dintr-o schiță învechită . Controlul mental a
întâmpinat multe obstacole, iar forța interioară și-a pierdut intensitatea
…Tremurul mă determină să-mi pierd echilibrul fizic…sunt o frunză purtată pe
brațele vântului, suflată de boarea dimineții, legănată pe aripile zefirului
călător…învăluită în parfum de roze târzii.
Atunci când te oprești de-odată și mă privești de-antregul aș vrea să-mi
spui ce vezi, fiindcă nostalgice acorduri interioare sunt parcă rupte din
tremur de frunze verzi.
Azi poate am fost muza veșnicului călător ce-și caută doar scuza
romanțelor târzii și poate că doar vântul a adus cu el ecoul neînțeleselor avânturi
risipite printre stele argintii când iarna-și scutură trena peste câmpii.
Paznicul meu interior îmi șoptea în ureche să nu mă las copleșită, iar tu
doreai să mă las iubită…în brațe îtreaga căldură din interiorul tău m-a învăluit, bizar necunoscut și dintr-o
dată sărutul mi-ai gustat…
…Aș vrea uneori să-mi spui ce simți, aș vrea uneori ca obișnuințele
zilnice să-mi dezminți, și uneori să-mi
desenezi doar…vântul…știu că în jur e doar culoare, știu că nimic nu are
valoare și știu că în jur e ,,restul’’, când luna știe demersul…E atât de multă iubire încât plinătatea se
pierde, inimile-și spun povești risipite în câmpul cel verde. Nu simt dacă
visul e doar visare și nu știu dacă inima ta acum doarme…
E noapte, o noapte când doruri stau ascunse, acum stau prinsă-n gânduri
scurse, așezate în vers de poezie…când rima timpului o știe…e noapte, luna
veghează – singure trupuri stinghere rezonează.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu