Săruturi ce mă dor

Cântă-n surdină doar vântul

acum iarna îmbracă pământul,

frigul țese tăcut o haină

sub pași delicați de doamnă.

 

Prinsă-n ritmul alert

prințesa plânge discret –

ascunsă-n palmele-ncleștate

nu vrea ziduri nici palate.

Pășește strident într-o lume trecută

armura de-altădată a fost ruptă

cu-aceleași întrebări prinse-n tăceri

cântărește trist ziua de ieri…

Încremenit, el cercetează,

îi ascultă trupul și rezonează,

din săruturi bijuterii de cuvinte –

sunt noile ei veșminte.

Atingeri ce dor, același joc

dorințe țesute la un loc,
lacrimi cristaline stau să cadă
din nou temătoare...să nu o vadă.

……………………………….

În timp ce ști că e zadarnic

amăgiri ce dor amarnic,
încă-un sărut așterni cu foc
făcând buchete la un loc.

Culegi parfumul, lacom, senzual,

învăluiri stridente, nimic banal
secunde de-încredere…am obosit,
fiindcă visele nopții s-au pitit.